duminică, 1 aprilie 2018

ROŞIA MONTANĂ ÎN JURNALISMUL DE ARGINŢI

Am privit în seara de vineri 30 martie 2018 un interviu cu dl. ministru al culturii în emisiunea celor doi, care "pot şi mai rău", după cum zicea cândva Mircea Badea, unul dintre jurnalişti fiind acelaşi pe care acesta-l eticheta a fi "zeul somnului". 

Nu despre asta este însă vorba, adică despre reevaluarea personalităţilor unora sau a altora. Este vorba despre ceva ce m-a lăsat cu gura destul de căscată. În primul rând a fost ridicarea mingii la fileu pe tema "grelei moşteniri". Vai, vai, ce-am găsit la minister pe tema centenarului, mai ales că ministerul e al IDENTITĂŢII NAŢIONALE ! Corect, numele ăsta nu-şi are acoperire, de când a fost invetat de ... aoleu! Păi tocmai partidul care i-a suflat în pânze domnului ministru a introdus această titulatură! Şi acest partid a deţinut portofoliul acestui minister unde cei doi miniştri anteriori au lucrat timp de UN AN ÎNTREG, din ianuarie 2017 încoace. Şi acum să te plângi de dezastrul tehnocrat găsit acolo !?? Trecem peste faptul că secretarul de stat cu centenarul era la Guvern. După 6 luni de mandat tehnocrat, dar după un an de alte două mandate de prim-ministru PSD, abia acum l-au transferat la minister. Cum ar zice românul isteţ, cel demult emigrat în SUA, WTF !?? Păi ministerul ăsta identitar (am mai zis eu asta cu "recuperarea identitară" din vorbe) este unul care în mandatele celor care au inventat titulatura, adică de multă vreme, a ajuns să aibă patru (4 !) secretari de stat dintre care NICIUNUL nu are ca responsabilitate patrimoniul cultural. Cred că asta spune mult despre emfază în raport cu realitatea. Nu cred că este deloc onorabil a vorbi despre greaua moştenire. Deloc! 

Dar nici asta nu este de fapt ceea ce m-a dezgustat în frumoasa emisiune ci reluarea unei teme mârşave, aceea a ilegalităţii depunerii dosarului Roşia Montană la UNESCO în vederea includerii în lista patrimoniului mondial. Modul şopârlesc în care a formulat moderatorul tema de discuţie l-a pus pe ministru în situaţia de a susţine sau a contrazice tema. Ministrul a părut jenat, pus cumva pe o linie pe care n-o stăpâneşte dar pe care trebuie s-o promoveze, anume că e foarte îngrijorat de 4 miliarde de euro, de bieţii oameni (cu alte cuvinte înscrierea în conştinţa umanităţii eu un lucru nociv), de faptul că nu guvernul a decis, chestii pe care lumea probabil că le va înghiţi pe nemestecate, ca în atâtea şi atâtea alte situaţii. Aş vrea să cred că un jurnalist onest nu ar juca teatrul cu sceneta indignării ci ar prezenta fapte documentate. Dacă teoria ilegalităţii depunerii dosarului la UNESCO ar fi corectă atunci s-ar deschide o adevărată cutie a Pandorei. Dat fiind că acest dosar a urmat aceeaşi procedură folosită în ultimul sfert de veac, ar rezulta o consecinţă gravă: TOATE obiectivele româneşti ar fi ilegale !!! Oare? Ştiţi cumva vreo hotărâre a guvernului privind înaintarea dosarului pentru centrul Sibiului? Vreţi să denunţăm ca ilegal dosarul de înscriere a Căii Eroilor din Târgu Jiu a lui Brâncuşi? Cred că nu. Calea a fost aceeaşi şi este reflecată în legislaţia privind monumentele istorice. S-a propus, s-a introdus în lista tentativă (Sibiu chiar peste rând faţă de alte monumente care aşteptau din 1991), Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a analizat şi avizat, Ministerul Culturii a întocmit dosarul prin instituţia din subordine care are această atribuţie şi care este şi "focal point" pentru monitorizarea implementării Convenţiei Patrimoniului Mondial (INP) iar dosarul a fost depus de către ambasadorul nostru pe lângă UNESCO, în numele României. 

Şi mai cred că, mai ales în aceste clipe de importanţă religioasă, jurnalismul de azi este un zornăit mai melodios sau mai puţin melodios provenit din scuturarea a 30 (unii ar zice 4 miliarde) de arginţi.

joi, 15 februarie 2018

Despre Templul Credința

Am vazut o imagine la prietenul Vlah, unde am promis ca aduc completari. Iata pe scurt povestea acestei sinagogi construite in parcelarea RADORIN. Proiectul a fost intocmit in anul 1928 si semnat de un arhitect Mihail Doliner care locuia foarte aproape, pe strada Popa Farcas nr. 3. Constructia initiala era modesta, o sala mare cu coua closete:

Intr-un studiu relativ recent a fost nevoie sa caut diverse, asa ca am dat si peste articole din presa vremii. Unul din 1929 vorbea despre intrunirile care aveau loc in curtea acestei sinagogi.

Apoi, undeva in cursul anului 1934 s-a construit ce vedem azi pentru ca inspectorii primariei au gasit constructia facuta ilegal. Un referat solicita intrarea in legalitate si pe un dos de fila din dosarul acestei cladiri (la arhiva tehnica PMB, fond Primaria II Negru, dosar 890/1928) se gaseste si o schema de plan de situatie.

Deci nu exista proiectul cladirii actuale si nu stiu cine a desenat-o. Imaginea ei luata de la Vlahul:

Mai sunt diverse referiri la aceasta sinagoga in articole de presa mai vechi sau poate si mai noi insa eu nu ma ocupam in studiul meu de acest imobil, prin urmare nu prea le-am salvat pe masura ce le-am intalnit.

miercuri, 17 ianuarie 2018

ARHITECTURI PRIVATE 9


Am dat peste o casă relativ comună în epoca ei. Când m-am uitat însă cu mai multă atenţie peste această filă de la AN SMB, fond PMB Tehnic, dosar 41/1891, am remarcat că pe faţadă, spre "fundu' curţii", se remarcă fluturând un steag.

Logica spunea că acolo nu prea avea ce să fie altceva decât obişnuita budă, fapt confirmat de lectura planului acestei "reparaţi radicale", aşa cum s-a numit atunci extinderea casei.

Mi-am amintit de dl Tudose, plecat acum din funcţie, aproape fluturând lângă acel steag ... Apoi m-am gândit ca poate dl. proprietar Algasi era unul care folosea des expresia "am căcat steagu'!" şi arhitectul a vrut să-l flateze prin acest proiect ... 
În fine, dl. Tudose coboară steagul, acum vin fetele cu steagurile lor, care sper sa nu fie chiar propriile fuste.

joi, 11 ianuarie 2018

DOCUMENTE ALE OCUPATIEI GERMANE DIN 1916

Bucurestiul a fost ocupat in data de 6 decembrie 1916, asa gasim in mai toate sursele disponibile online. La Arhivele Nationale - Serviciul Judetului Ilfov, se gaseste un document al prefectului de Ilfov, cu indicatia "f.f. urgent", care inca din 5 decembrie 1916 incerca sa puna lucrurile in ordine sub ocupatia germana, "in intelegere cu Administratia militara a teritoriului ocupat". Documentul dactilografiat este nesemnat, probabil era un duplicat.
La 11 ianuarie 1917, deci in urma cu fix 101 ani - daca nu luam in calcul reforma calendarului, la care ocupatia germana a mai contribuit putin - era emisa o instiintare bilingva, pentru stabilirea unor restrictii care, daca erau incalcate, puteau duce chiar la impuscare fara judecata.
Din acelasi dosar de arhiva (AN-SJIf, fond Prefectura Ilfov, dosar 47/1916) aflam si atributiile "trupelor de ocupatiune" din judetul Ilfov care, la acea data, includea si capitala. 
Mi-a placut interdictia de a se taia arborii din localitati, in contextul ordinului de a se face provizii de lemne de foc puse in ordine pentru a putea fi usor transportate. La fel si interdictia de a taia arborii de pe marginea drumurilor (nu ca salbaticia de azi, in plina libertate)... 
Probabil ca daca razboiul ar fi avut alt curs, azi am celebra un centenar de ordine si disciplina. 
Imagini cu atmosfera din epoca se gasesc in mai multe postari ale lui Alex Galmeanu.

vineri, 22 decembrie 2017

ATELIERUL FOTOGRAFIC FRANZ DUSCHEK (1)

Miercuri am fost la lansarea unui album foarte frumos despre Sinaia scos de editura lui Radu Oltean. Cum dl. Emanuel Bădescu este unul dintre coautori, am vrut să-i comunic faptul că am găsit în arhive autorizarea atelierului lui Franz Duschek din strada Franklin nr. 3. I-am promis că voi scrie acest articol. Acum văd că trebuie să rezerv un al doilea episod acestei locaţii căci am constatat că am şi atelierul lui iniţial, cel din Podul Mogoşoaiei nr. 21. Aşa că, în acest prim episod voi prezenta autorizarea acestui atelier, despre care am comentat în mod greşit pe blogul lui Alex Gâlmeanu, atribuindu-i-l lui Szathmari. În fotografia lui Duschek din 1874 în care se vede Podul Mogoşoaiei între Teatrul Naţioal şi Sărindar, apare pe un fragment de calcan înscrisul "21 Typografia moderna".

Cadrul este de la muzeuldefotografie.ro unde se poate vedea şi fotografia întreagă. De fapt, acolo era o intrare către un fund de curte, după cum se vede şi din planul acestui segment de stradă desenat în 1856 (de la AN-DMB, fond PMB General, dosar 102/1856). Acum sunt chiar convins că subiectul fotografiei lui Duschek era - de fapt - localizarea propriului atelier, căci intrarea spre "Typografia modernă" este încadrată fix în centrul imaginii. 
Iar în fundul de curte se pare că erau nişe anexe peste care şi-a construit Duschek un atelier de fotografie în anul 1874, luând cu chirie acest loc pe 5 ani de la un "Baron Niculics". Acel baron care era proprietarul ce-i închiria locul trebuie să fi fost cineva din familia Nikolici de Rudna. Pe detaliul acelei reprezentări a proprietăţilor din Podul Mogoşoaiei din 1856, pare că în acel loc de lângă prăvăliile Sărindarului ar scrie "Prinz Nikolz" ...

Cererea de autorizare provine de la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 11/1874 unde sunt arhivate şi planurile autorizaţiei cu biletul 125/1874.

Construcţia pare să fi fost una destul de mare deşi aparent improvizată. Mi s-a părut interesant şi faptul că planurile sunt semnate de însuşi Grigore Cantacuzino, primarul Bucureştilor. Nu e deloc uzual, de regulă semnătura care se regăseşte pe aceste desene este cea a rhitectului comunei, mai târziu a şefului serviciului arhitectură.

Nu a funcţionat multă vreme acest atelier în Podul Mogoşoaiei 21. Cert este că la 1876 Duschek deja îşi construia atelierul din strada Franklin iar în ce priveşte primul său atelier, în 1876 solicita o altă autorizare ca să repare locul şi să-l lase cum fusese înainte de a-l închiria. Documentul se găseşte la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 19/1876.

Pentru că în discuţia cu dl. Bădescu am fost întrebat şi de anul deschiderii străzii Edgar Quinet, pun aici şi un plan cu acel perimetru din 1868. La acea dată deja figura "strada Nouă" dar nu ştiu de câtă vreme. E cert însă că nu a apărut decât după 1856, de când datează desenul arătat mai sus dar şi planul Jung. Prin urmare, deschiderea acestei străzi s-a făcut între 1856 şi 1868.

Din păcate, acest plan destinat determinării porţiunilor din terenul proprietătii Greceanu ce urmau a fi expropriate pentru prelungirea Bulevardului Academiei către Cotroceni, nu cuprinde şi proprietarii de pe partea opusă, în zona Sărindarului. Documentul se găseşte la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 5/1866. 
Deci aceasta este scurta trecere a lui Duschek prin Podul Mogoşoaiei 21 (deşi pare că acest număr a ajuns repede a fi în zona pe care se află zi Magazinul Victoria). Mi-a luat ceva vreme ca să mă ţin de promisiunea de a mai scrie despre atelierele fotografice peste care am dat în arhive ...

marți, 19 decembrie 2017

Şi veşti bune - Dan Roşca

Dupa ce a fost amanata, a avut in cele din urma loc ceremonia prin care meritele prietenului meu si al multora dintre bloggerii conectati cu blogul meu au fost recunoscute de Academia Romana. Ma refer, bineinteles, la Dan Rosca, autor de carti foarte activ in ultimii ani.
Felicitari !!! Si cum ii spun destul de des, ar trebui sa-si refaca blogul distrus de o gazduire nefericit aleasa ...

joi, 23 noiembrie 2017

ARHITECTURA NEOROMANEASCA INTR-O CONFERINTA



Marți, 28 noiembrie, de la ora 18:30, Asociația Istoria Artei organizează în parteneriat cu Casa de cultură „Friedrich Schiller” evenimentul „Arhitectura neoromânească, promotoarea Marii Uniri”, susținut de dr. arh. Ruxandra Nemțeanu, conferențiar universitar, expert în domeniul monumentelor istorice și autor al volumului „Vilă în stil neoromânesc” (2014). Cu această ocazie vor fi prezentate de către istoric de artă dr. Oana Marinache, coordonatorul proiectului și rezultatele cercetării de teren și de arhive desfășurate în perioada octombrie - noiembrie în cadrul proiectului cultural „Arhitectura neoromânească, promotoarea Marii Uniri”, câștigător al unei finanțări nerambursabile în cadrul programului ACCES Centenar. 

Proiectul și-a propus să scoată la lumină și să prezinte în mediul virtual principalele construcții realizate de arhitecții Paul Smarandescu, Petre Antonescu, Gheorghe Simotta, Victor Ștephănescu, Statie Ciortan și Dimitrie Ionescu-Berechet. Alegerea acestor nume a fost determinată de impactul pe care l-au avut în arhitectura naţională printr-o carieră lungă şi fructuoasă, prin promovarea unor programe de arhitectură noi (primării, prefecturi, şcoli şi licee, administraţii financiare, spitale, monumente comemorative) în plus faţă de exemplele rezidenţiale din marile centre urbane ale României Mari. Activitățile desfășurate în această toamnă sunt: cercetare de arhivă și pe teren, ateliere de istoria arhitecturii pentru elevi, fotografiere, editarea și tipărirea unui catalog, distribuirea gratuită a catalogului în instituțiilor culturale din țară, realizarea 
blog-ului http://arhitecturaneoromaneasca.blogspot.ro/, 
organizarea unei conferințe publice de prezentare a rezultatelor proiectului. Toate acestea continuă seria evenimentelor de promovare a marilor personalități ale arhitecturii noastre, de valorificare a patrimoniului construit și de atenționare asupra stadiului precar în care se găsesc astăzi multe dintre clădirile realizate în ultimii 100 de ani. 

Echipa proiectului: Oana Marinache, Ruxandra Nemțeanu, Alina Havreliuc, Cristian Gache (LOGO TYPE SRL), Ruxandra Ștețca (INOMOT CREATIV SRL), Lucia Morandini (KHS IT SRL) Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, Asociatia DAR Development, Liceul „Eugen Lovinescu”, Școala gimnazială „Maria Rosetti” și Școala generală nr. 128 din București, Școala gimnazială „Henri Berthelot” din Ploiești, Liceul „Ion Ghica” din Răcari 

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în cadrul programului ACCES Centenar 2017 și co-finanțat de Asociația Arefu.